August 1, 2015

Tehnologie de înaltă performanță la Affidea România

Începând cu luna august 2015, pacienții au acces la unul din cele mai performante, precise și sigure echipamente PET/CT din Europa, recent instalat în centrul Affidea Fundeni. În același timp, Affidea Romania și-a completat aria de servicii de imagistică medicală de înaltă performanță prin instalarea celui mai avansat echipament RMN 1.5 Tesla din vestul țării, la centrul Affidea Arad.

Noul PET-CT din Centrul Affidea Fundeni oferă o calitate excelentă a imaginii cu scanări rapide şi doze scăzute pentru un confort sporit și o mai bună îngrijire a pacienților, datorită revoluționarului detector LightBurst, dar şi noilor caracteristici care fac posibilă detectarea eficientă a celor mai mici leziuni în doar câteva minute.

“Un centru imagistic de top necesită echipament de cel mai înalt standard. Noul nostru echipament oferă performanțe excepționale cu cea mai bună calitate a imaginii pentru a detecta cu o precizie mai mare leziunile de dimensiuni mici”, a precizat Iulian Pirvulescu, manager al centrului Affidea Fundeni.

“Cea mai nouă tehnologie din Europa pentru detectarea rapidă şi corectă a cancerului este acum disponibilă în Centrul Fundeni. Affidea România este lider de piață pentru servicii de diagnostic imagistic de cea mai înaltă performanță”, a declarat Nicoleta Gongu, BU Oncology Manager.

În ceea ce privește noul RMN de 1.5 Tesla, acesta este disponibil în Centrul Affidea Arad şi se diferențiază de alte echipamente de acest tip disponibile pe piață prin simplificarea și accelerarea configurării scanării, oferind o viteză mult mai mare de examinare și, implicit, imagini la o calitate ridicată, comparativ cu alte echipamente RMN.

Claritatea imaginilor oferite de RMN-ul de 1,5 Tesla vine în sprijinul pacienților care suferă de afecțiuni mamare, cerebrale, musculo-scheletale, respiratorii, genitale, dar și ale sistemului circulator. În același timp, spațiul de scanare larg permite examinarea pacienților cu o greutate de până la 140 kg, asigurând astfel un mai bun acces la examinări RMN pentru pacienții supraponderali.

“Instalarea acestui RMN de înaltă performanță în centrul din Arad ne permite completarea paletei de investigații a sânului cu examinări RMN de sân şi puncții bioptice, pe lângă mamografii şi ecografii”, a precizat Corina Beljung, manager al centrului Affidea Arad.